“Dumnezeu s-a pronunţat o dată în istorie pe subiectul homosexualitate. La Sodoma şi Gomora era homosexualitate. Şi ce s-a întâmplat? I-a şters de pe suprafaţa pământului. Ce să mai atâta, tot o negociem, o dăm la întors în faţa păcatului, şi a otrăvii, şi a morţii. Avem în faţă viaţa şi moartea, să vă fie limpede treaba asta!”
“Iubiţi credincioşi, este o chestiune de interes naţional. Nu e vorba de a vota politic. Ce vrem, de fapt, ce se vrea – s-au
făcut demersuri multe până să se ajungă la referendumul ăsta, şi a fost
drumul greu şi lung, şi şi-au asumat mulţi dintre noi treaba asta – să
se schimbe un articol din Constituţie, referitor la căsătorie, acolo
unde se scrie că căsătoria e între doi soţi. Nu se specifică că
e bărbat sau femeie, ci doi “soţi”, care pot fi orice: bărbaţi cu
bărbaţi, femei cu femei şi aşa mai departe. Şi să se spună foarte clar că e vorba de un soţ şi o soţie, adică căsătoria se face între un bărbat şi o femeie. Şi trebuie să votăm pentru treaba asta – ca să vedeţi în ce hal suntem! Trebuie să votezi, trebuie să te chinui, să te zbaţi la infinit, ca să se recunoască realitatea, ca să se recunoască normalitatea. Şi acuma, ca
să fim normali, păi trebuie să investim, tată, şi să ne zbatem ca să
ajungem la normalitate. Păi, atunci, unde suntem, de trebuie să
traversezi atâta spre normal? Păi clar că suntem anormali.