marți, 27 februarie 2018

Conferinţa părintelui Constantin Necula la Tîrgu Mureş


Sf. Cuv. Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea

Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfinții Ioan Casian și Gherman din Dobrogea la 29 februarie, în anii bisecți. Pentru că anul acesta nu este bisect, ziua lor de prăznuire este 28 februarie. În cele ce urmează vă prezentăm câteva informații privind aceşti doi sfinţi:

Străvechiul pământ al Dobrogei, Scythia Minor de altădată, evanghelizat de Sf. Andrei, „cel întâi chemat”, și de Sf. Filip, a odrăslit nu numai atâția martiri care și-au jertfit viața pentru Hristos, ci și câțiva teologi de mare prestigiu. între aceștia îl pomenim cu cinste și pe Sfântul Părinte Ioan Casian, trăitor în secolele IV și V.

Unul din cei ce i-au cercetat viața și nevoințele, preotul Ghenadie din Marsilia, care i-a fost fiu duhovnicesc, scria despre el că era „de neam scit”, deci daco-roman, născut în provincia romană Sciția Mică. Aceasta era „patria lui”, la Pontul Euxin sau Marea Neagră, unde locuiau mai ales daco-romani, precum și greci. În 1912, învățatul arheolog Vasile Pârvan a descoperit în pădurea satului Șeremet (numit azi Casian, pe valea râului Casimcea), două inscripții care pomeneau de „hotarele Casienilor”. Înseamnă că învățatul călugăr purta numele locului natal. Născut pe la anul 360, într-o familie de oameni de frunte, a primit o educație aleasă într-una din renu­mitele cetăți grecești de pe țărmul apusean al Pontului Euxin, poate la Tomis; cunoștea bine cultura greacă și latină. Se pare că a intrat de tânăr într-o așezare monahală din regiune, unde a dobândit și o pregătire teologică.

Fereastra sufletului


O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit. În prima dimineaţa din noua casă, în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile în balcon.
– Ce cearșafuri murdare întinde vecina noastră pe balcon…! Cred că are nevoie de un detergent mai bun sau poate ar trebui s-o învăţ să-şi spele cearceafurile!
Soţul ei privi şi rămase tăcut. Scena aceasta se repeta de fiecare dată când vecina întindea cearceafurile și rufele, în fiecare săptămână.
După o perioadă femeia rămase surprinsă văzând într-o zi că vecina sa întindea cearceafuri mult mai curate şi îi spuse soţului ei:
– Priveşte bărbate, în sfârșit femeia asta a învăţat și ea să spele rufele! O fi învăţat-o o altă vecină?
Soţul ei îi răspunse:
– Nu draga mea, azi m-am trezit mai de dimineaţă şi am spălat geamurile casei noastre!
Şi în viaţă este tot aşa! Totul depinde de  curăţenia ferestrei sufletului nostru, prin care observăm faptele. Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne verificăm şi să ne curăţăm sufletul, pentru a putea vedea limpede. Atunci am vedea mai limpede curăția sufletească a celorlalţi. Fără îndoială azi… te văd mult mai bine ca ieri!
Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. (Matei 6,22).

luni, 26 februarie 2018

Redirecţionează 2% către Parohie

Prin intermediul prevederii 2% din Codul Fiscal, contribuabilii persoane fizice pot direcţiona, anual, 2% din impozitul pe venit ce se percepe de stat, către o entitate non-profit/unitate de cult. Sunt eligibili cei care au avut în anul 2017 venituri impozabile în România: salarii, pensii (impozabile), drepturi de proprietate intelectuală, chirii, dividente etc.

Nu poţi redirecţiona dacă eşti pensionar (cu pensia neimpozabilă) sau dacă ai fost în concediu de îngrijire a copilului.

Poate fi redirecționat 2% din impozitul pe veniturile obținute din pensii în anul fiscal 2017 !
Astfel, pensionarii care în anul fiscal 2017 au obținut venituri din pensii impozitate (care au depășit suma de 2000 lei lunar), pot completa și depune Declarația 230 - venituri din pensii.

Dacă doriţi să susţineţi parohia noastră, urmaţi paşii de mai jos:
1. Descărcaţi formularul 230 (de aici) - cei care au venituri exclusiv din salarii sau pensii; sau listați:


formularul 200 (de aici) - cei care au avut şi alte surse de venit. Persoanele care au avut venituri atât din salarii, cât și din pensii vor completa și anexa formularului 230.
 2. Completaţi formularul cu datele dvs. de identificare (chenarul I), bifați sursa de venit pentru care ați plătit impozite (chenarul II); datele de identificare ale Parohiei sunt completate (chenarul III); nu uitați să semnați!
3. Trimiteţi formularul completat la Administraţia Financiară de care aparţineţi, prin scrisoare recomandată. Puteţi, de asemenea, să lăsaţi formularul la biserica noastră şi în urma unui proces-verbal de împuternicire, ne vom ocupa noi de trimiterea lui la Administraţie (doar pentru formularul 230).

Important de ştiut
  • Data până la care puteţi depune formularul este 25 mai 2017. Dacă doriţi să ne ocupăm noi de trimiterea lui, vă rugăm să ni le aduceţi până pe data de 17 mai.
  • Formularul trebuie completat de mână, cu majuscule, citeţ şi corect.
  • Rubrica “Suma” nu trebuie completată. Inspectorul fiscal va face acest lucru.
  • Nu este necesar să ataşezi fişa fiscală.
  • Pentru detalii sau nelămuriri, ne puteți scrie pe adres:  parohiasimeriasosea@gmail.com

duminică, 25 februarie 2018

Rugăciunea Sf. Efrem Sirul

 (o metanie)
 (o metanie)
(o metanie)

Meditaţie către Maica Domnului (Sf. Nicolae Velimirovici)

Pământul e o mamă vitregă, o, Cerească Maică, şi se comportă cu noi ca o mamă vitregă. Ea ne socoteşte nişte fii vitregi, drept nişte străini de departe, ca pe nişte copii adoptaţi – pănă când ne face robii ei.

Noi ne ostenim pentru ea zi şi noapte şi pentru aceasta ea ne plăteşte salarii cu mizerabilele ei averi: păcat, boală şi moarte.

Oricine trăieşte doar din pâinea ei nu va fi niciodată sătul (1). Mai degrabă cu cât mănânci mai mult, cu atât te simţi mai înfometat. Şi cu cât dănţuieşti după cum îţi cântă ea, cu atât vei fi mai mult cuprins de întristare (2).

Învățături patristice despre blândețe

Sfântul Nectarie, în Cartea sa „Cunoaște-te pe tine însuți”, spune referitor la virtutea blândeții: „Blândețea este liniștea sufletului care Îl iubește pe Dumnezeu și pe aproapele său. Blândețea este o virtute iubită de Dumnezeu, care pricinuiește plăcere tuturor celor ce privesc chipul ei. Blândețea caracterului se revarsă ca o frumusețe și îmbogățește cu Har întreg etosul său, aducând plăcere tuturor celor care-l văd. Blândețea este o bogăție neprețuită, este un nume dumnezeiesc, este o harismă dumnezeiască, este scara care îl suie pe om la Cer.

vineri, 23 februarie 2018

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2018

În Duminica Ortodoxiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis o scrisoare pastorală clerului şi credincioşilor:


Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi Preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări! 

Preacuvioși și Preacucernici Părinți, 

Iubiți credincioși și credincioase, 

Prima Duminică a Postului Sfintelor Paști este dedicată biruinței credinței ortodoxe asupra ereziilor. Sfinții Părinți care s-au reunit în Sinoadele Ecumenice din secolele IV-VIII au statornicit dreapta învățătură despre dumnezeirea Fiului și a Sfântului Duh, precum și despre adevărata cinstire ce se cuvine sfintelor icoane.

Despre fericiri (Cuvânt la Duminica Ortodoxiei al Sf. Luca al Crimeei)

Am vorbit cu voi despre faptul că diavolul făureşte un îngrozitor lanţ de fier din patimile noastre, lanţ care coboară în adânc, trăgându-i acolo pe cei care, neexersând înfrânarea, dau frâu liber patimilor. Acum vreau să vorbesc despre un alt lanţ, lanţ de aur, lanţ sfânt, care a fost făurit pentru noi de către însuşi Domnul Iisus Hristos. L-am numit lanţ de aur, dar numele acesta este prea mărunt pentru el, fiindcă e nesfârşit mai preţios decât aurul. Lanţul acesta ne poate ridica uşor la înălţime, la însuşi Tronul Dumnezeirii. Din ce verigi e făurit lanţul acesta? Din poruncile fericirilor, pe care le auziţi la fiecare Liturghie şi pe care trebuie să le păstraţi adânc în inima voastră.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia Cerurilor (Mt. 5, 3). Cine sunt săracii cu duhul? Cei ce duhovniceşte se aseamănă oamenilor sărmani, flămânzi, săraci trupeşte, care nu au nici un avut; cei care cu sinceritate, din toată inima socot că nu au nici un fel de calităţi duhovniceşti şi morale. Dacă fac vreun lucru bun, aceştia cred, plini de smerenie, că nu l-au făcut ei, ci harul lui Dumnezeu, care este cu ei (vezi l Cor. 15, 10).

Spovedania este una din­tre cele mai mari Taine care ni s-au dat

Taina pocaintei

“Atunci cand vorbim despre martu­risire, trebuie sa intelegem prin aceasta, mai presus decat orice altceva, Taina Pocaintei. Spovedania este una din­tre cele mai mari Taine care ni s-au dat; un binecuvantat dar, marturisit de insusi Mantuitorul Iisus Hristos, dupa invierea Sa, prin urmatoarele cuvinte adresate uce­nicilor:

    Luati Duh Sfant! Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti ti­ne, vor fi tinute (In 20, 22-23).

Pocainta este, cu toate acestea, una din­tre Tainele profanate in cel mai inalt grad astazi.

Toate Tainele sunt inalte, nespus de adanci; toate Tainele ne unesc cu Dumnezeu, ne fac partasi la o noua viata, viata vesnica, ne dau o noua perspectiva duhovni­ceasca, plina de sfintenie. Astfel, ele ne des­chid un univers extraordinar, de neatins. De aici si numirea de „taina” – lucru de ne­cuprins cu mintea omeneasca. Taina atinge, intru intuneric, inima celui care s-a deschis catre ea. Taina Pocaintei cere insa nevointa; iar aceasta inseamna curatia inimii omului, nevoia de pocainta. Iar pocainta este un lu­cru extraordinar.

Patriarhul Daniel | 40 de cuvinte despre post


  1. Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să ne apropiem mai mult de Dumnezeu.

  2. Postul este o dăruire a noastră faţă de Dumnezeu, o ofrandă de sine adusă lui Dumnezeu ca recunoştinţă şi ca dorinţă de sfinţire a vieţii (cf. Romani 12, 1).

  3. Postim pentru că Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât darurile Lui materiale pe care le consumăm.

Predica Parintelui Cleopa la Duminica Ortodoxiei

Şi vei face doi heruvimi de aur turnat şi îi vei pune pe ei de amîndouă laturile acoperămîntului împăcării.
Mă voi face cunoscut ţie de acolo şi îţi voi grăi între cei doi heruvimi (Ieşire 25, 18-22)

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Pomenirea morților în timpul Postului Mare

Conform rânduielii și tradiției respectate de Biserica Ortodoxă, ziua săptămânală de pomenire a morților este sâmbăta. În această zi, la unele slujbe din cadrul celor Șapte Laude, ca și în unele cărți de cult, există cântări și rugăciuni anume alcătuite și rânduite pentru pomenirea morților.

Cât privește pomenirea morților în Postul Mare, slujbele au loc în sâmbetele acestei perioade. Conform rânduielilor tipiconale din Triod (cartea de cult specifică acestei perioade) și structurii slujbelor din aceste sâmbete, numai sâmbetele a doua, a treia și a patra sunt socotite ca zile de pomenire generală a morților, celelalte sâmbete din Postul Mare (prima, a cincea, a șasea și a șaptea) sunt consacrate pomenirii altor evenimente sau persoane sfinte din viața Bisericii.

miercuri, 21 februarie 2018

Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte

Muntele Athos... un pământ cu bună-mireasmă umblat de sfinți și semănat de la un capăt la altul cu moaștele lor. Un loc de întâlnire a urmașilor lui Adam cu Creatorul pe care L-au uitat. Aici omul se luptă, se nevoiește iar Dumnezeu se oferă în mod constant. La fel și omul. Athos este un Sfânt Altar, un loc al sacrificiului. Urci și sufletul respiră. Fiecare întâlnire este o învățătură spirituală. Îți arunci plasele și pescuiești hrană spirituală din mările paradisului.

 Binecuvintează părinte!

„Dumnezeu să te binecuvânteze, bucuria mea!”

Părintele Arsenie Boca - Despre rugăciune

A ne ruga înseamnă a ne înălţa spiritul şi inima către Dumnezeu pentru a-I aduce laudele noastre, a-i expune grijile noastre si a-I implora ajutorul.

A ne înălţa spiritul către Dumnezeu înseamnă a ne smulge din vârtejul treburilor omeneşti a tuturor atracţiilor pământului, fie pur materiale, fie intelectuale, după gradul de cultură al fiecăruia. Ori ce bucurie a trupului şi a spiritului trebuie înlăturată pentru a putea convorbi cu Dumnezeu şi a ne dărui Lui în întregime.

A aduce lauda lui Dumnezeu înseamnă a recunoaşte că toată fiinţa noastră este creată şi-I aparţine Lui. Deci ascultarea noastră o datorăm numai Lui, căci suntem opera Lui şi trebuie să ne îndeplinim misiunea pe care ne-a încredinţat-o El.

Cu iubire, cu bunătate, cu răbdare și cu smerenie

Sf. Porfirie Cavsocalivitul

 Se întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlinește astăzi de către oameni, și nici de către el însuși. Să-l doară cu durerea trupească și sufletească a celorlalți. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. La femei o întâlnim mai des. Sufletele care au această subțirime sunt în chip deosebit primitoare ale vestirilor și ale voii lui Dumnezeu. Aceste suflete sensibile au putința de a spori mult în viața cea întru Hristos, căci îl iubesc pe Dumnezeu și nu vor să-L întristeze. Au de străbătut o primejdie. Dacă nu îi predau cu încredere lui Hristos viața lor, este cu putință ca duhul viclean să-și tragă foloase din delicatețea lor și să-i arunce în întristare și deznădejde.

TREBUIE SA CUGETAM LA CELE CE SE GRAIESC ÎN BISERICA

 Sfântul Ioan Gură de Aur
Din „Dascalul pocaintei – Omilii si cuvântari”
Editura Sf. Episcopii a Râmnicului Vâlcea
Rm. Vâlcea – 1996

CUVÂNT

DESPRE POMUL DIN RAI, DACA DIN EL I S-A FACUT LUI ADAM CUNOSTINTA BINELUI SI A RAULUI SAU MAI ÎNAINTE DE MÂNCARE
DIN EL AVEA DEOSEBIREA ACEASTA.

DESPRE POST ; SI DESPRE ÎNDEMNUL CA SI ACASA
TREBUIE SA CUGETAM LA CELE CE SE GRAIESC ÎN BISERICA.

Iubesc postul pentru ca este maica înfrânarii si izvor a toata filozofia. Dar îl iubesc si pentru voi si pentru dragostea voastra, pentru ca mi-a strâns aceasta sfânta si cinstita multime, în vrednicindu-ma sa vad iarasi fetele cele dorite si daruindu-mi sa ma desfatez cu slobozenie întru acest frumos praznic si sarbatoare.

Nu va gresi nimeni de va numi multimea voastra si praznic si sarbatoare datatoare de nenumarate bunatati. Daca cineva mergând la târg si întâlnind vreun prieten, de multe ori se izbaveste de întristarea ce o are, cu mult mai mult noi, nu în târg, ci la Biserica venind si nu întâmpinând un prieten, ci atâtia si parinti si frati, cum nu ne vom izbavi de toata suferinta ?

Canonul Sfântului Andrei Criteanul, un dialog sincer și binefăcător cu propria conștiință

Acest imn liturgic, impresionant nu doar prin întinderea sa (este cea mai mare cântare din toată tradiția Bisericii răsăritene), ci mai ales prin conținut – fiind o meditație biblică, dar și o stăruitoare rugăciune de pocăință – îl are drept autor pe Sfântul Andrei Ierusalimiteanul sau Criteanul, trăitor în veacurile VII-VIII. Prima numire a sfântului ne amintește de faptul că s-a călugărit la Ierusalim, făcându-și ucenicia în cadrul „Frăției Sfântului Mormânt”, pe când ultima ne indică rangul său de episcop al cetății Gortyna din insula Creta; de pe această înaltă treaptă sacerdotală a slujit Biserica lui Hristos cu toată ființa sa, până ce Domnul l-a chemat către cereștile locașuri.

Inceputul Postului Mare – Predica parintelui Ilie Cleopa despre post

Când posteşti, să faci milostenie, şi când nu posteşti, iarăşi să faci! Noi, creştinii, trebuie să ţinem posturile predate de la Biserica lui Hristos în măsura în care putem. Pentru cel prea bolnav şi slab postul se dezleagă, dar cum am zis, întâi să aibă grijă să se spovedească şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine, şi să se unească cu Hristos. Şi dacă-i prea slab cu trupul, îl dezleagă duhovnicul. Dar întâi să aibă grijă de suflet. Se poate întâmpla ca prin Sfânta Împărtăşanie sau prin Sfântul Maslu, sau prin alte rugăciuni, să se facă sănătos chiar şi fără dezlegare de la post.

Fraţi creştini,
Sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie de astăzi ne învaţă trei lucruri mari, trei fapte mari şi bune: nepomenirea răului, postul şi milostenia.

Parohia „Înălţarea Domnului” Simeria

Simeria, jud. Hunedoara
DN 7
Coordonate GPS: N45 50.658 E23 00.742

Acces: DN 7

Parohia a fost construită între anii 1926-1935. Este un edificiu pe plan triconc, având abside poligonale cu trei laturi, prevăzute cu o turlă centrală. Precedate de un pridvor de zid deschis, se înalţă două turnuri-clopotniţă zvelte, cu terminaţii octogonale. Edificiul este acoperit în întregime cu tablă.

Parohia a fost construită cu banii primiţii de la „Casa Muncii Căilor Ferate Române” prin eforturile depuse de către preotul ortodox al localităţii, Adam Lula. Sfinţirea bisericii a avut loc în data de 3 noiembrie 1935. Interiorul a fost pictat de către Traian Cornescu şi Constantin Bacalu, între anii 1933 şi 1934. De la ridicarea parohiei în 1920, până la finalizarea acesteia, slujbele s-au oficiat într-o capelă modestă improvizată într-o sală de clasă.