Învățături patristice despre blândețe

Sfântul Nectarie, în Cartea sa „Cunoaște-te pe tine însuți”, spune referitor la virtutea blândeții: „Blândețea este liniștea sufletului care Îl iubește pe Dumnezeu și pe aproapele său. Blândețea este o virtute iubită de Dumnezeu, care pricinuiește plăcere tuturor celor ce privesc chipul ei. Blândețea caracterului se revarsă ca o frumusețe și îmbogățește cu Har întreg etosul său, aducând plăcere tuturor celor care-l văd. Blândețea este o bogăție neprețuită, este un nume dumnezeiesc, este o harismă dumnezeiască, este scara care îl suie pe om la Cer.

Blândețea îl face pe om chipul blândului Iisus, Care îi încălzește inima. Blândețea este urmată de smerenie, de îngăduință și de răbdare. Cel blând este binevoitor și prietenos cu toți, iar față de cei păcătoși se poartă cu îngăduință. Nu se ceartă, nu hulește, nu ocărăște, ci cu dragoste îi îndreaptă pe cei care greșesc”¹.

Sfântul Vasilie cel Mare, în Rânduieli monahale”, spune: „Mânia la vremea potrivită se potrivește și celor care au în mod deosebit blândețe. Pentru că și Moisi, care a fost mărturisit ca cel mai blând dintre toți oamenii, când a cerut-o vremea, s-a mâniat și a ajuns la o așa măsură de tulburare, încât să-și manifeste mânia spre înfricoșarea celor de un neam cu dânsul, pe de o parte, atunci când își făceau vițelul, iar pe de alta, atunci când slujeau lui Belfegor. Este cu putință ca cel bând chiar să se mânie, așa cum rânduiește rațiunea, și să nu-și distrugă virtutea blândeții. A rămâne cineva nepăsător sau a nu se mânia, când o cere împrejurarea, nu înseamnă blândețe, ci nelucrarea firii”².

Starețul Paisie tâlcuind „Roada Duhului este dragostea, bucuria…”, spunea: „Dacă vreau să nu mă mâhnesc ca să fiu vesel, să nu-mi stric liniștea ca să fiu blând, atunci sunt nepăsător. Altceva este blândețea duhovnicească și altceva blândețea provenită din nepăsare. Unii spun: «Trebuie să fiu vesel, pentru că sunt creștin. Să fiu liniștit, pentru că sunt creștin». Dar aceștia nu sunt creștini. Ați înțeles? Aceasta este nepăsare, este bucurie lumească. Cel care are aceste elemente lumești, nu este om duhovnicesc. Omul duhovnicesc este în întregime durere. Adică îl doare pentru situații, pentru oameni, însă este răsplătit pentru această durere cu dumnezeiască mângâiere. Simte durere, dar simte înlăuntrul său și dumnezeiasca mângâiere, pentru că Dumnezeu aruncă cu binecuvântări din Rai în suflet și se desfătează omul cu dragostea dumnezeiască. Aceasta este bucuria, bucuria duhovnicească, care nu se poate exprima și care inundă inima”³.

Sfântul Ioan de Kronstadt, tâlcuind Fericirile, spune: „Blândețea este o dispoziție pașnică a sufletului care crede cu fermitate și-L iubește pe Iisus Hristos, și care suferă orice rău pe care i-l pricinuiesc oamenii sau viclenia diavolului. Omul blând nu se irită și nu se enervează de împotriviri și piedici, iartă ușor jignirile oamenilor și se roagă pentru binele vrăjmașilor lui, pentru că respectă valoarea lor umană și creștină. Omul blând nu răsplătește niciodată răul cu răul sau vicleșugul cu vicleșug. Nu se enervează, nu-și înalță glasul său cu sălbăticie atunci când îl vatămă sau îl jignesc ceilalți. Dumnezeu, Părintele nostru obștesc, Căruia Îi greșim mereu, se poartă întotdeauna cu blândețe cu noi. Nu ne pedepsește. Ne rabdă și ne face bine neîncetat. De aceea suntem și noi datori să devenim blânzi, îngăduitori și îndelung răbdători față de frații nostri”⁴.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune cum trebuie să ne purtăm față de oameni: „Te-a vorbit de rău? Tu laudă-l. Te-a ocărât? Tu vorbește-l de bine. A gândit rău împotriva ta? Fă-i bine, răsplătește-i cu cele potrivnice, dacă cu adevărat te îngrijești de mântuirea lui, iar nu să-ți satisfaci patima ta, dorind să te răzbuni. Și cu toate acestea, vei zice, a devenit mai rău, deși de multe ori s-a învrednicit de îndelungă răbdare. Aceasta nu se datorează ție, ci aceluia. Vrei să afli cele care le-a pătimit Dumnezeu? Jertfelnicele Lui le-au surpat, pe Proorocii Lui i-au omorât, și pe toate le-a suferit. Nu ar fi putut să arunce trăsnet din cer? Nu, ci după ce i-a trimis pe Prooroci și aceia i-au omorât, atunci a trimis pe Fiul Său; când deveneau mai necinstitori, atunci le făcea mai mult bine”⁵.

1 Sfântul Nectarie al Pentapolei, Opere, vol.5, p. 381.

2 Vasilio Apothisavrisma, ed. Fotodotes, p. 596.

3 Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, p. 50.

4 Sfântul Ioan de Kronstadt, Fericirile, ediție îngrijită de P. Botsis, p. 54.

5 Sfântul Ioan Gură de Aur, PSB (în greacă), vol. 16A, p. 233.

Sursa: Orthodoxos Typos, 7 Martie 2014 via http://www.marturieathonita.ro/invataturi-patristice-despre-blandete/