Arhimandrit Teofil Părăian - Maica Domnului ca exemplu pentru noi

Cucernice părinte, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, ca să fim cu adevărat cinstitori ai Maicii Domnului trebuie să o cunoaştem pe Maica Domnului şi mai ales putem fi cinstitori ai Maicii Domnului când îi urmăm exemplul.

După ce duminică seara am spus ceva despre locul pe care îl are Maica Domnului în gândirea şi practica ortodoxă, în cultul ortodox, după ce ieri seara am spus ceva despre felul cum trebuie să ne raportăm noi înşine la Maica Domnului, în acestă seară gândul nostru va stărui în legătură cu Maica Domnului ca exemplu pentru noi, pentru că adevărata cinstire pe care o aducem Maicii Domnului nu trebuie să se rezume numai la gând şi numai la cuvânt, ci trebuie să treacă şi la viaţă, şi ca să o putem cinsti cu viaţa trebuie să ştim ceva despre Maica Domnului, să încercăm să întrupăm în noi virtuţile Maicii Domnului.

Adevărul este că în Sfânta Evanghelie se vorbeşte despre Maica Domnului întâmplător. Sfânţii Evanghelişti nu şi-au propus să ne prezinte pe Maica Domnului. Dacă citim ceea ce este scris în fiecare dintre Sfintele Evanghelii despre Maica Domnului, constatăm că de fapt Sfinţii Evanghelişti nu şi-au propus să scrie anume despre Maica Domnului, ci despre Maica Domnului s-a scris în Sfânta Evanghelie în legătură cu Domnul Hristos, tangenţial, şi de aceea putem găsi prea puţine informaţii în legătură cu Maica Domnului. Credincioşii doresc să ştie multe despre Maica Domnului şi până la urmă s-a ajuns şi la nişte plăsmuiri, nişte istorisiri despre Maica Domnului care vor să umple acest gol, însă în realitate golul acesta este mai mult decât se poate spune despre Maica Domnului, mai ales de către oameni necompetenţi. De exemplu "Visul Maicii Domnului" e o carte apocrifă care vrea să spună ceva despre Maica Domnului, ceva ce nu e în gândirea autentic ortodoxă. Şi atunci suntem mai folosiţi să avem în vedere puţinele informaţii despre Maica Domnului, ceea ce este autentic în gândirea ortodoxă şi să ne mulţumim cu puţinul acela. Şi puţinul acela care îl găsim în Sfintele Evanghelii despre Maica Domnului de fapt ne spune mai mult despre Maica Domnului decât acel mult care până la urmă este mai mult o umplutură.

Cel mai mult dintre Sfinţii Evanghelişti aminteşte despre Maica Domnului Sfântul Evanghelist Luca. Există o tradiţie, că Sfântul Evanghelist Luca a pictat o icoană a Maicii Domnului. Dacă într-adevăr a pictat o icoană a Maicii Domnului Sfântul Evanghelist Luca, apoi suntem mai siguri că Sfântul Evanghelist Luca în prezentarea lui prin cuvânt, în icoana cuvântătoare a Evanghliei sale, ne-a înfăţişat-o pe Maica Domnului mai mult decât ceilalţi evanghelişti.

În Sfânta Evanghelie de la Matei se aminteşte despre Maica Domnului în legătură cu Naşterea Mântuitorului, dar nu ni s-a păstrat nici un cuvânt al Maicii Domnului. În Sfânta Evanghelie de la Matei se mai aminteşte de două întâlniri ale Maicii Domnului împreună cu fraţii Domnului cu Domnul Hristos şi despre Maica Domnului la Cruce, la Crucea Mântuitorului dar nu avem nici un cuvânt al Maicii Domnului.

În Sfânta Evanghelie de la Marcu la fel, nu avem amintit ceva deosebit despre Maica Domnului sau ceva deosebit faţă de Sfântul Evanghelist Matei, dar în Sfânta Evanghelie de la Luca avem mai multe întâmplări în legătură cu Maica Domnului. Atât Buna Vestire care este foarte preţioasă pentru noi şi unde avem şi cuvinte ale Maicii Domnului şi de unde înţelegem şi atitudinea Maicii Domnului, după aceea în legătură cu Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu închinarea păstorilor, cu prezentarea la Templul din Ierusalim a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la Întâmpinarea Domnului este şi Maica Domnului de faţă, apoi vizita la Elisabeta, cuvintele Maicii Domnului din cântarea Maicii Domnului, după aceea o prezentare a celor întâmplate când Domnul Hristos avea doisprezece ani şi când s-a pierdut de Maica Domnului în Ierusalim şi întâlnirea în Templu, mai departe femeia care a ridicat glas din popor şi a zis: "Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt", cuvinte adresate Mântuitorului cu referire la Maica Domnului, la fel la Crucea Mântuitorului, Maica Domnului la Crucea Mântuitorului.

Sfântul Evanghelist Ioan ne prezintă pe Maica Domnului la nunta din Cana Galileii şi, la fel, la Crucea Mântutorului când Domnul Hristos a zis: "Fiule, iată mama ta" şi "Femeie iată fiul tău" (Ioan 19, 26-27).

Şi apoi mai avem câteva cuvinte care amintesc de Maica Domnului în Faptele Sfinţilor Apostoli.

Toate acestea, luate la un loc şi considerate în raport cu Maica Domnului ca exemplu pentru noi, ne dau nişte puncte de orientare, nişte puncte de referinţă din care putem să înţelegem cum este Maica Domnului exemplu pentru noi şi cum putem noi, ca cinstitori ai Maicii Domnului, să o avem în vedere şi s-o cinstim şi prin ceea ce putem face noi raportându-ne la exemplul Maicii Domnului şi în special la virtuţile Maicii Domnului.

Să căutăm acum să luăm pe rând nişte cuvinte din Evanghelie şi să vedem cum se prezintă Maica Domnului în conştiinţa noastră şi cum trebuie să ne prezentăm noi în faţa Maicii Domnului.

Cele dintâi cuvinte, în ordine să zicem cronologică, aşa cum s-au întâmplat, în legătură cu Maica Domnului sunt cele în legătură cu Buna Vestire, şi anume, spune Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia sa că Preasfânta Fecioară Maria era în Nazaret şi că acolo îngerul binevestitor mergând i-a zis: "Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei" (Luca 1, 28). I-a spus să nu se teamă, i-a răspuns Preasfintei Fecioare Maria la întrebarea ei cum va putea să fie ceea ce-i spunea îngerul că o să fie, adică cum va putea ea să fie mamă a Mântuitorului şi după aceea se încheie cuvântul, istorisirea Sfântului Evanghelist Luca, cu faptul că Maica Domnului a zis: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău" (Luca 1, 38).

Din aceste cuvinte din istorisirea Sfântului Evanghelist Luca înţelegem că Maica Domnului a dus o viaţă curată, o viaţă în vederea binelui, în vederea preamăririi lui Dumnezeu, şi când îngerul binevestitor i-a spus că Îl va naşte pe Mântuitorul lumii, ea a zis: "Cum va putea fi aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?" (Luca 1, 34). Prin aceasta Maica Domnului spune nu numai că n-a avut o legătură cu vreun bărbat, ci şi că nu s-a gândit la aşa ceva. Aceasta înseamnă curăţia Maicii Domnului, fecioria Maicii Domnului, iar Biserica noastră învaţă că Maica Domnului a fost fecioară înainte de naştere, cum e prezentată în Sfânta Evanghelie, că a fost fecioară în naştere şi că este pururea fecioară: "şi Pururea Fecioara Maria".

Deci aspectul acesta al curăţiei trebuie avut în vedere în legătură cu Maica Domnului, de pe orice poziţie ne-am găsi, chiar şi de pe poziţie de întinăciune, pentru că Sfântul Simeon Noul Teolog spune într-un imn care ne-a rămas de la el că femeii păcătoase Domnul Hristos i-a dăruit curăţia feciorească (Imnul II). Există şi o feciorie chiar după întinăciune, după înţelesul Sfântului Simeon Noul Teolog, ceea ce însemnă că orice om care năzuieşte la curăţie poate să dobândească o viaţă mai presus de întinăciune şi înaintea lui Dumnezeu - pentru că "pocăinţa este topirea păcatelor" şi pentru că "dragostea acoperă mulţime de păcate" - dacă Dumnezeu nu-ţi mai reproşează păcatele de odinioară înseamnă că te-a ridicat mai presus de ele. Aşa încât fiecare de pe poziţia lui să se silească să fie cât mai curat, după exemplul Maicii Domnului. Asta înseamnă cinstire faţă de Maica Domnului.

A întrebat Preasfânta Fecioară Maria pe îngerul binevestitor cum va fi aceasta şi îngerul i-a răspuns: "Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema" (Luca 1, 35) şi i-a dat un exemplu, şi anume că şi Elisabeta, rudenia ei, rudenia Maicii Domnului, are copil, va avea copil la bătrâneţe, deja îl poartă în fiinţa ei pe fiul pe care-l va naşte şi zice că "la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă" (Luca 1, 37). Şi atunci Preasfânta Fecioară Maria a zis: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău". S-a supus întru totul planului lui Dumnezeu cu ea. Sigur că nu se putea altfel, pentru că era aleasa lui Dumnezeu şi Dumnezeu n-ar fi ales-o dacă nu era vrednică să fie aleasă, dar acest cuvânt "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău" arată smerenia Maicii Domnului în faţa voinţei lui Dumnezeu, supunerea. Şi asta îmi aminteşte de un cuvânt al părintelui Arsenie Boca, Dumnezeu să-l odihnească, cuvântul că "noi avem mintea care discută cu Dumnezeu în loc să se supună fără discuţie". Apoi Maica Domnului a avut mintea care s-a supus lui Dumnezeu fără discuţie. "Fie mie după cuvântul tău". 

Să ştiţi că noi acum, după atâta vreme, ne gândim la lucrurile acestea ca la nişte lucruri încheiate, ca la nişte lucruri care s-au petrecut cândva, dar nu avem în vedere şi riscul pe care şi l-a asumat Maica Domnului, Preasfânta Fecioară Maria, când a primit să fie mama Mântuitorului, pentru că ea n-a făcut niciodată publicitate din alegerea ei, n-a făcut niciodată publicitate din ceea ce avea numai ea şi ceea ce trebuia să ştie ea şi nu alţii, ea nu s-a afişat niciodată cu curăţia ei, cu fecioria ei, nu s-a afişat niciodată cu alegerea ei, nu s-a afişat niciodată cu măreţiile ei reale, ci a trăit într-un anonimat, într-o retragere totală, într-o retragere în care nu s-a pus în evidenţă cu nimic şi nici măcar cu retragerea.

Nu era foarte simplu ca o tânără care nu avea statut de căsătorită să aibă un copil, să nască un copil. Cine ar fi crezut că aceasta s-a întâmplat prin Duhul Sfânt? Toată lumea s-ar fi gândit la ceva natural, cum s-a gândit şi mai târziu, adică niciodată n-a contat Domnul Hristos ca Fiul Fecioarei, ca Cel născut de la Duhul Sfânt şi mai presus de fire, n-a contat niciodată Domnul Hristos în faţa oamenilor aşa, ci totdeauna a contat ca fiul lui Iosif şi al Mariei. Şi Maica Domnului aşa a şi vrut să fie cunoscut Domnul Hristos, numai că Duhul Sfânt L-a descoperit, Duhul Sfânt care a rânduit naşterea mai presus de fire a Mântuitorului a rânduit ca lucrurile acestea să nu rămână necunoscute, ci să fie cunoscute şi de aceea în Sfânta Evanghelie s-au scris lucrurile acestea. Însă Maica Domnului nu s-a afişat.

Iată un exemplu al Maicii Domnului faţă de noi şi pe care-l avem în vedere, şi ar trebui să-l avem în vedere de câte ori vrem să ne punem în atenţia altora, de câte ori vrem să ne înfigem în conştiinţa cuiva, căci în cazul acesta nu suntem pe calea Maicii Domnului. Maica Domnului a primit să fie considerată cum nu era. Dreptul Iosif care a fost logodnicul ei şi după aceea a contat ca soţul Maicii Domnului, ca bărbatul ei - pentru că aşa e scris în Evanghelie, aşa a fost rânduiala lui Dumnezeu, ca să fie acoperite toate lucrurile acestea, şi să conteze ca soţul ei, şi să conteze în faţa oamenilor ca tatăl Mântuitorului - dreptul Iosif când şi-a dat seama că Preasfânta Fecioară Maria, pe care el n-o considera Preasfânta Fecioară Maria ci o considera o fecioară de rând, urmează să nască, a vrut s-o lase pe ascuns, şi-a propus s-o lase pe ascuns (Matei 1, 19). 

Dacă ne gândim numai la aceasta, că şi-a propus s-o lase pe ascuns, adică să nu facă scandal, să nu scoată în evidenţă nişte lucruri pe care el le considera rele, ni-l prezintă acest fapt pe Sfântul şi Dreptul Iosif ca un om extraordinar, un om care ar fi bine să fie urmat de mulţi şi mai ales de toţi aceea care au o tendinţă da a răscoli relele. El nu a răscolit nimic, ci şi-a pus în gând s-o părăsească, să dispară şi să rămână lumea cu conştiinţa că el a făcut o faptă rea şi pentru că a făcut fapta aceea rea nu a putut să stea în faţa oamenilor cu conştiinţa curată şi cu curaj. A zis să zică oamenii că el e de vină şi şi-a pierdut urma. Dar Dumnezeu n-a lăsat lucrurile aşa, pentru că dacă e Dumenezeu la cârmă, nu se pot întâmpla lucrurile oricum, şi lucrurile şi-au mers calea lor în înţelesul că Duhul Sfânt i-a descoperit Dreptului Iosif s-o ia pe Maica Domnului pentru că ceea ce s-a început în ea este de la Duhul Sfânt şi lucrul acesta este consemnat în Evanghelia de la Matei.

Mai departe, din Sfânta Evanghelie de la Luca ştim că Maica Domnului L-a născut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în condiţiile sărăcăcioase care ni le prezintă Evanghelia, într-un staul, într-o peşteră - s-a spus mai târziu că staulul a fost un staul natural, o peşteră - şi acolo S-a născut Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Nu ni se aminteşte nici un cuvânt al Maicii Domnului, dar ni se amintesc nişte cuvinte ale Maicii Domnului din vizita pe care i-a făcut-o Maica Domnului Sfintei Elisabeta înainte de a-L naşte pe Mântuitorul şi când Sfânta Elisabeta a spus cuvintele acelea pe care le-am amintit şi ieri seara: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie cinstea aceasta, să vină Maica Domnului meu la mine?". Cu acel prilej şi Maica Domnului a spus nişte cuvinte, sunt cuvintele pe care le spunem noi la slujbele noastre, mai ales la slujba de dimineaţă: "Măreşte suflete al meu pe Domnul, şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Că a căutat spre smerenia roabei Sale, că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt numele Lui şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu braţul Său Domnul, risipit-a pe cei mândri cu cugetul inimii lor. Pogorât-a pe cei puternici de pe scaune şi a înălţat pe cei smeriţi, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi iar pe cei bogaţi i-a scos afară, deşerţi. Luat-a pe Israel, sluga Sa, ca să pomenească mila, precum a făgăduit părinţilor noştri, lui Avraam şi seminţiei lui până în veac" (Luca 1, 46-55).

Cuvintele acestea sunt cuvinte rostite de Maica Domnului şi păstrate în Evanghelia de la Luca, de Sfântul Evanghelist Luca. Sunt cuvinte de rugăciune, cuvinte de preamărire a lui Dumnezeu, cuvinte în care Maica Domnului se prezintă ca smerită. Nu ca smerită prin virtute, ci ca smerită prin situaţie. Adică nu a avut o situaţie de frunte, o situaţie bună cum am zice noi, ci a avut o situaţie de oameni de jos, a fost dintr-o familie de oameni modeşti, a fost dintr-o familie de oameni săraci, dar Dumnezeu, care caută la cei de jos, a căutat la Maica Domnului cea care era de jos, dar pe care a ridicat-o Dumnezeu acolo unde trebuia să fie, mai presus de toată făptura, mai presus de Heruvimi şi Serafimi.

Mântuirea se face prin Dumnezeu. Noi degeaba vrem să facem nişte lucruri extraordinare. Ceea ce trebuie să facem noi este să ne lăsăm în mâinile lui Dumnezeu şi apoi lucrează Dumnezeu ca un Sfânt, cum ştie cu fiecare dintre noi, şi dacă vrea Dumnezeu să ne afirme ne afirmă, şi dacă nu vrea Dumnezeu să ne afirme degeaba vrem să ne afirmăm noi.

Asta înseamnă să urmăm exemplul Maicii Domnului, să fim smeriţi, adică să fim fără veleităţi, şi mai ales fără veleităţi religioase. Nu zice nimeni că nu trebuie să ocupăm, ca creştini, locuri de frunte în societate, locuri de frunte în cultură, locuri de frunte chiar în conducerea oamenilor. Putem să avem astfel de locuri şi să dea Dumnezeu să fie cât mai mulţi creştini la locuri de frunte şi la locuri din care să poată ajuta pe alţii, dar lucrul de căpetenie pentru noi este să-I slujim lui Dumnezeu şi să ne ridice Dumnezeu acolo unde vrea El să fim. Aşa a făcut Maica Domnului. Maica Domnului parcă ar fi ştiut cuvântul Sfântului Isaac Sirul că "desăvârşirea este o prăpastie de smerenie".

În legătură cu cele întâmplate îndată după naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu închinarea magilor, cu închinarea păstorilor, în legătură cu închinarea păstorilor ne spune Luca în Sfânta Evanghelie că Maica Domnului păstra toate în inima ei. Cineva, şi cred că pe bună dreptate, spunea că Maica Domnului este adevăratul chip al Ortodoxiei. De ce? Pentru că a păstrat în inima ei cuvintele cele folositoare, cuvintele cele bune, le-a păstrat în inima ei. În măsura aceasta suntem ortodocşi, în măsura în care ca şi Maica Domnului păstrăm şi noi cuvintele cele sfinte în inima noastră.

Din smerenia Maicii Domnului a pornit tăcerea Maicii Domnului. Maica Domnului n-a fost o persoană cu angajare în cuvânt, în cuvântări. De ce? Ea a vrut totdeauna ca Domnul Hristos să fie preamărit, El să fie ştiut şi ea să fie neştiută. Atât de mult s-a gândit Maica Domnului la lucrul acesta încât, gândiţi-vă, la Ierusalim, când Domnul Hristos S-a pierdut de Maica Domnului şi de dreptul Iosif şi după ce L-au găsit în templu - acolo avem cele dintâi cuvinte ale Maicii Domnului rostite către Domnul Hristos şi cele dintâi cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos păstrate în Sfânta Evanghelie - Maica Domnului a zis: "Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aceasta? Iată, tatăl Tău şi eu îngrijoraţi Te căutăm" (Luca 2, 48). E ceva extraordinar de copleşitor dacă ne gândim la lucrul acesta, pentru că Maica Domnului n-a zis: "Iată, eu şi omul acesta te căutăm" ci a zis "tatăl Tău şi eu îngrijoraţi te căutăm". Şi e interesant cum l-a pus întâi pe Dreptul Iosif şi l-a prezentat ca tatăl Său, ca tatăl Mântuitorului, şi după aceea "eu". N-a zis "eu şi tatăl Tău" ci "Iată, tatăl Tău şi eu". Sau nu a zis "Dreptul Iosif - sau Iosif - şi eu îngrijoraţi Te căutăm".

Dacă ne gândim mai profund la lucrurile acestea, vedem măreţiile Maicii Domnului, cât era Maica Domnului de cu grijă ca să se întâmple nişte lucruri deosebit de mari, dar în condiţii, să zicem aşa, micşorate.

Mai departe mai avem un cuvânt al Maicii Domnului în legătură cu nunta de la Cana Galileii, când Maica Domnului a fost mijlocitoare pentru cei care la nunta de la Cana; nu mai aveau vin şi Maica Domnului a pus înaintea Mântuitorului faptul acesta şi Mântuitorul a prefăcut apa în vin. Şi atunci a zis Maica Domnului singurul cuvânt de îndrumare către oameni, către unii dintre oameni, către cei care erau acolo, către slujitori: "Faceţi ceea ce vă va spune El" (Ioan 2, 5). Am putea zice că cuvântul acesta este un cuvânt veşnic şi cuvântul de îndrumare al Maicii Domnului, mesajul Maicii Domnului: "Faceţi ce vă va spune El", pe El Îl vreau în lucrare, pe El Îl vreau în atenţie, pe El, pe fiul meu. "Faceţi ce vă va spune El". E un cuvânt al Maicii Domnului care rămâne peste veacuri, a rămas în Evanghelia de la Ioan şi care iarăşi ne arată pe Maica Domnului în anonimatul ei, în retragerea ei, în smerenia ei. Numai aşa putem avea pe Maica Domnului ca exemplu dacă îi urmăm smerenia, dacă îi urmăm sinceritatea, dacă îi urmăm dorinţa de a-L pune în atenţie pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Aşa ne poate fi şi ne este Maica Domnului de exemplu.

Să ştiţi că Domnul Hristos care pe cruce fiind i-a dat-o în grijă pe Maica Domnului Sfântului Ioan Evanghelistul şi pe Sfântul Ioan Evanghelistul l-a pus în atenţia Maicii Domnului, a făcut atunci o legătură între toţi credincioşii cei buni şi Maica Domnului. Tuturor le-a dat-o ca mamă. Ca mamă ca s-o avem în atenţie şi ca mamă ca să ne aibă în atenţie. De aceea noi avem mare bucurie din faptul că Maica Domnului este ocrotitoarea noastră, este sprijinitoarea noastră, este pentru noi ca o mamă bună care vrea să ne ajute şi care ne ajută în măsura în care ştie ea că şi Fiul ei vrea lucrul acesta şi în măsura în care noi o rugăm să ne ajute, să ne fie ocrotitoare.

Toate acestea o pun în atenţie pe Maica Domnului în conştiinţa noastră şi dacă ne gândim la lucrurile acestea suntem cu adevărat cinstitori ai Maicii Domnului atunci când îi urmăm smerenia, atunci când îi urmăm anonimatul, atunci când îi urmăm tăcerea. Fac o paranteză aici, să ştiţi că nu mă gândesc la o tăcere ostentativă, la o tăcere a mutului. Doar de aceea ne-a dat Dumnezeu cuvânt, ca să vorbim, dar să ştim cât să vorbim şi când să vorbim şi să luăm seama la cele ce le spunem. În orice caz, să ne gândim că Maica Domnului a trăit în tăcere, dar a spus şi cuvânt când a fost necesar să spună, de exemplu: "vin nu au", a spus şi cuvânt atunci când a trebuit să spună cuvânt: "Faceţi ceea ce vă va spune El", a spus cuvânt de rugăciune când a zis: "Măreşte suflete al meu pe Domnul". Deci Maica Domnului a şi vorbit, nu numai a tăcut. Noi deducem că îşi ducea viaţa în tăcere prin faptul că Sfinţii Evanghelişti ne spun puţine cuvinte ale Maicii Domnului. Maica Domnului a spus cuvânt şi atunci când a zis: "Iată, tatăl Tău şi eu îngrijoraţi Te căutăm", cuvânt să zicem aşa de nemulţumire, un cuvânt de nelinişte şi totuşi l-a spus. A trebuit spus şi l-a spus. Aşa că dacă învăţăm să tăcem, să învăţăm să tăcem mai mult când trebuie să tăcem, nu să nu vorbim.

Atât de mult a respectat Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om din Preasfânta Fecioară Maria, atât de mult a respectat El smerenia Maicii Domnului încât n-a făcut în viaţa Maicii Domnului nimic ca s-o scoată în evidenţă, n-a făcut nimic spectaculos în viaţa Maicii Domnului, n-a pus-o în evidenţă cumva aşa, cu silinţa de a-i face pe oameni s-o vadă în măreţiile ei, ci a rânduit, respectându-i smerenia, ca Maica Domnului să moară cum mor oamenii şi să fie înmormântată cum sunt înmormântaţi oamenii de rând. Şi după aceea, după ce a fost aşezată în mormânt - este credinţa noastră, ca şi tradiţia Bisericii - Domnul Hristos a înviat-o pe Maica Domnului şi a înălţat-o la cer şi cu trupul. Aceasta este credinţa noastră. Vă spuneam ieri că e o taină pe care n-o înţelegem, dar pe care o primim pentru că tainele se primesc, nu se înţeleg.

Toate acestea sunt şi rămân pentru noi exemple, exemple pentru o viaţă curată, pentru o viaţă cinstită, pentru o viaţă sfântă, pentru o viaţă care pune în evidenţă spiritualul şi nu materialul, adică nu partea materială din om, ci partea spirituală. Mă gândesc că ar trebui să se gândească mulţi dintre credincioşii noştri, şi mai ales femeile, ar trebui să se gândească mereu la exemplul Maicii Domnului şi când e vorba de îmbrăcăminte, de felul cum se îmbracă. Adică să aibă o cuviinţă în îmbrăcăminte gândindu-se şi la Maica Domnului. Dacă facem aşa, atunci avem în vedere exemplul Maicii Domnului şi atunci Maica Domnului este exemplu şi pentru noi.

Dumnezeu să ne ajute să avem în vedere şi acest exemplu.

22 august 1995