Este lucru vrednic de toata lauda si stima, când soldatul se mândreste
cu stindardul sub care se afla, cu stindardul care-l îmbarbateaza în
timp de campanie, îi merge înainte pe câmpul de lupta si-l duce la
biruinta si glorie. Dar si crestinul, dupa cuvintele Sfântului Apostol
Pavel, este soldatul lui Hristos, soldatul duhului si al credintei (
Tim. 2, 3) si, prin urmare, si el trebuie sa aiba propriul stindard cu
care sa se mândreasca si sa se laude, care sa-i mearga pretutindeni
înainte si sa-i arate care dintre numeroasele cai ale vietii este
adevarata cale a mântuirii si sa-l întareasca în aceasta cale. Un astfel
de stindard al crestinismului nu poate fi altul decât Crucea, acel semn
de biruinta cu care Domnul nostru Iisus Hristos a calcat puterea mortii
si a învins stapânirea iadului si pe care El l-a daruit urmatorilor
Sai, ca pe o arma tare si pecete sfânta a împaratiei Sale.
De aceea întreaga viata a crestinului, de la nastere pâna la mormânt, trebuie sa fie calauzita de stindardul crucii. Chiar de la sfântul botez, când pentru prima oara primeste numele de crestin, omul intra sub stindardul crucii, intra în rândurile ostasilor lui Hristos. Din acest moment, semnul sacru al crucii nu trebuie sa- l mai paraseasca pe crestin nici un singur minut. Cu acest semn, ca si cu o pecete sfânta, trebuie sa se însemneze spre a se deosebi de lumea necredinciosilor; pe acest stindard, ca pe o arma tare a puterii dumnezeiesti neînvinse, trebuie sa se rezeme în lupta cu vrajmasii mântuirii în toate zilele vietii sale; în fine, crestinul, ca un bun ostas al lui Hristos, nici chiar în timpul mortii nu trebuie sa lase din mâna stindardul crucii si, în adevar, crestinul si în mormânt se pogoara tot cu crucea în mâna.
Ce se întâmpla însa cu soldatul care nu se mândreste cu stindardul sau si-l pierde din vedere? Un astfel de soldat niciodata nu se va încununa cu lauri de biruinta. Rapiti stindardul armatei celei mai mari si mai victorioase din lume si ea nu numai ca va înceta de a mai fi victorioasa, chiar va înceta chiar sa mai existe. Cu atât mai mult va trebui sa se întâmple acest lucru cu armata spirituala care lupta pentru lucrul mântuirii. Pierzându- ne stindardul credintei noastre crestine, noi slabim, ne împutinam cu spiritul si negresit pierdem lupta, deoarece, dupa cuvintele Sfântului Ioan Gura de Aur, stindardul crucii se deosebeste de toate celelalte stindarde din lume, pentru ca el este totodata arma cu care se câstiga biruintele asupra vrajmasilor nevazuti; fara cruce, crestinul nu poate sta tare si neclintit, dupa cum nu poate sta nici soldatul fara arma.
Pentru aceasta Sfântul Apostol Pavel se întristeaza amarnic ca unii, fiind crestini numai cu numele, nu tin cu demnitate stindardul crucii, ba chiar îl arunca si se fac vrajmasi ai crucii lui-Hristos. „Multi umbla, zice el, despre care adesea v-am vorbit, iar acum si plângând va vorbesc, ca sunt vrajmasi ai lui Hristos; al caror sfârsit este pieirea, al caror dumnezeu este pântecele si a caror marire este în rusinea lor, caci cugeta cele pamântesti" (Filip. 3, 18-19).
Având în vedere, fratilor, reprosul pe care Apostolul îl face celor ce nu se îngrijesc de slava crucii lui Hristos, suntem datori sa luam seama foarte bine si sa vedem: nu cumva necinstim si noi cu ceva stindardul sfânt al credintei noastre crestine ?
(extras din cartea Profetii si marturii pentru vremea de acum)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu