Libertatea omului – un dar de la Dumnezeu

Adevăratul Dumnezeu din toată ființa Lui vrea să împărtășească dumnezeirea cu făptura Sa, cu făptura cuvântătoare, până la o totală identitate, zic marii părinți. Dar puterea nu este a făpturii, […] puterea este a Lui Dumnezeu, alegerea însă a omului. 

 

Alegerea omului se întemeiează pe libertatea pe care Dumnezeu a pus-o în om, că vrem, că nu vrem; că vrem în chip smintit sau că vrem în chip sfânt, sau că-L refuzăm în chip smintit sau din așa zisă smerenie, avem în noi o libertate care este culmea culmilor darurilor dumnezeiești, prin care ne putem cu adevărat îndumnezei. […] 

 Dacă omul nu ar putea, paradoxal, totuși refuza, nu ar putea deveni nici dumnezeu, că a fabrica o chestie care zice un dumnezeu este o chestie, însă omul are libertatea asta. Aș vrea, pentru că mi-a venit dorul să subliniez lucrul acesta, poate că vă simțiți libertatea câteodată într-un moment chiar tragic, că nu știi ce să faci cu ea; ești liber, dar încotro?! Atunci să strigăm cu psalmistul: „lege pune Doamne în calea mea”. Lege, vremelnică strâmtorare ca să știm cum în pustia asta să ajugem la – cum spune psalmul – „cetatea de locuit”. Și când ajungem în „cetatea de locuit” sunt nemărginirile dumnezeiești după care tânjește sufletul omului, deci fie că simțiți această libertate până la panică, fie că vă simțiți îngrădiți și libertatea vă este îngrădită de om, și de diavol, și nu puteți să vă mișcați la dreapta și la stânga și vă simțiți sufocați, fie, să zicem, de regimul din care de curând ați scăpat, fie de oameni buni care vă vor binele, dar care vă strâmtorează libertatea. 

Nu se poate scăpa de lucrul acesta, nici cei care vor să vă strâmtoreze nu pot să vă strâmtoreze până la capăt – omul este liber – liber să facă cele mai rele lucruri, așa cum vedem, să refuzi credința oricărei minuni pe care ți-o face Dumnezeu sub nas, însă, nu pentru refuz ne este dată libertatea. Zice Sfântul Pavel: „să nu întrebuințați slobozenia voastră pentru a face plăcere trupului”, cum am cântat adineauri (s.a.) și de mai multe ori cuvioșilor, că trupul este trecător. Libertatea este dată omului, libertate până a putea refuza pe Atotputernicul și zădărnici puterea Atotputernicului, pentru ca omul să poată primi de la Atotputernicul întreaga dumnezeire. Dumnezeu nu se joacă, Dumnezeu însă … știe să se joace în gingășia Lui cu omul și să ne vorbească pe limba noastră, […] știe să se joace cu omul într-un sens, așa cum mama știe să se joace cu pruncul și să gângurească cu nou-născutul, chiar dacă mama este profesor de universitate, dar Dumnezeu chiar și în joaca Lui, chiar și în duioșia Lui, chiar și în gingășia Lui, cu neputința omului nu se joacă. 

Tot ce face Dumnezeu este un lucru serios, de cea mai mare importanță, și importanța dacă o întrebuințăm greșit merge până la tragedie. Mulți dintre voi, poate toți, știți ceva despre erezia lui Origen. […] Origen totuși într-un elan de dragoste după câte înțeleg nu concepea ca dragostea Lui Dumnezeu să nu fie biruitoare, și a hotărât așa: că dragostea Lui Dumnezeu Atotputernică trebuie până la urmă să găsească cale, lăsând libertate să se mântuiască toți păcătoșii, până și diavolul. Biserica deși numind erezie gândurile lui Origen, nu refuză mântuirea tuturor, până și diavolilor. Este – îmi vine să zic – rugăciunea bisericii ca toți să se mântuiască, este Duhul Lui Dumnezeu care vrea numai mântuirea și viață pentru făptura Sa. 

Biserica ne atrage atenția la faptul că este erezie, pentru a sublinia că totuși, de tine omule depinde, și nu de Dumnezeu, de alegerea ta, de dreapta înțelegere a ta, sau ferească Dumnezeu, strâmba (ta alegere), cum cântăm despre Iuda în Joia Mare refrenul la Stihirea întâia după prima Evanghelie, „iar Iuda nelegiuit nu a voit, să înțelegă”, undeva este o voire, peste care dacă sunteți cu luare aminte Hristos rupătorul zapiselor împotriva noastră, zapiselor păcatelor noastre, a vrut să rupă și zapisul soartei lui Iuda așa cum cântă Stihirea. Și iată că Atotputernicul, nu a reușit, nu fiindcă nu poate, fiindcă nu silnicește, fiindcă mai inainte de toți, Dumnezeu cinstește libertatea pe care a dat-o omului.

Prin toate mijloacele a încercat să-l mântuiască, și dacă ați fost și dacă veți fi atenți la slujbă când se plânge în Tropar, sau Hristos dacă vreți, prin Tropar: „de ce te-am lipsit Iuda”, nu ți-am dat și ție putere să faci minuni, nu te-am primit și pe tine printre apostoli, ce ți-a mai lipsit?, dar până la urmă îmi vine să zic, ca și cu un suspin, Hristos, ca să zicem așa, este nevoit să spună: „ce vrei să faci, fă degrabă” […] Spunea cineva că: La judecata de apoi vor fi două feluri de oameni, două tabere să zicem așa, cum ne arată și Hristos, oile și caprele. El îi caracterizează așa: sunt cei care cândva în viața lor vor fi zis facă-se voia Ta, și sunt ceilalți cărora Dumnezeu le va zice atunci facă-se voia ta (omule); ferească Dumnezeu să auzim vreodată cuvântul acesta: facă-se voia ta Rafaile (Noica). Așa că, libertatea omului este, socotesc eu, culmea culmilor dăruirii de către Dumnezeu, dar să fim cu luare aminte, fiindcă nimic nu poate trece peste această libertate, nici minuni dumnezeiești, nici scularea din putrejune a lui Lazăr. Vă amintiți că au vrut (evreii) să-l reomoare pe Lazăr fiindcă prin El mulți credeau în Hristos? […] 

Domnul să miluiască, este rugăciunea noastră, însă să fim cu luare aminte la libertatea noastră, nimeni nu ne-o poate lua, deși ne simțim constrânși, deși de multe ori facem prostii și facem compromisuri fiindcă suntem constrânși fizic, suntem constrânși moral, suntem constrânși de situație, ș.a.m.d., dar, Domnul să ne dea înțelegerea asta, înțelegerea adevăratei libertăți, pe care totuși toți constrângătorii aceștia nu ne-o pot răpi. […] Am subliniat momentul negativ ca să arât cât de puternică este, dar eu vreau să subliniez momentul pozitiv pentru a o întrebuința (libertatea) spre bucuria Lui Dumnezeu, pentru mântuirea noastră. 

Îndumnezeirea omului nu este glumă, omul va putea să-și atribuie lui cuvintele, care sunt numele Lui Dumnezeu întru sfârșit, și omul va putea spune: „eu sunt, dar prin harul Tău Doamne” și în recunoștință, în mulțumită către Dumnezeu. 

Extras din predica audio despre „Libertatea omului”,  a Pr. Rafail Noica.
Articol adaptat de Pavel Focșa

sursa: http://ortodox.md