Evenimentele care preced Intrarea Triumfală a Mântuitorului în
Ierusalim, învierea lui Lazăr şi ungerea din Betania, consemnate de
Evanghelistul Ioan, au avut un rol pregătitor şi consolator pentru
ucenicii Domnului în apropierea Patimilor Sale. Intrarea Domnului în
Ierusalim semnifică acceptarea suferinţelor şi morţii de către
Mântuitorul, dar şi descoperirea Chipului Său Împărătesc, Ca Cel ce este
Atotputernic, Stăpânitor al vieţii şi al morţii şi Biruitor veşnic al
răului. Împăratul Hristos îşi face intrarea biruitoare în Ierusalim,
smerit pe mânzul asinei, în deplină ascultare, pentru a împlini voia
atotputernică a Tatălui şi a muri pe cruce, preţ de răscumpărare pentru
întreg neamul omenesc.
Perspectiva pe care o avea poporul evreu despre Mesia, cel aclamat ca
Împăratul lui Israel, este opusă faţă de lucrarea pe care Domnul Hristos
vine să o împlinească în Ierusalim. Poporul evreu aştepta în acele
momente împlinirea mesianităţii lui istorice, adică proclamarea unei
împărăţii lumeşti care să le asigure bunăstarea, libertatea şi
prestigiul printre neamuri. Prosperitatea era înţeleasă la poporul evreu
ca semnul alegerii de Dumnezeu.
Împărăţia lui Hristos este diferită de împărăţia lumească
Mântuitorul nu numai că nu urmărea aceste lucruri, dar a arătat că
Împărăţia cerurilor, pe care a venit să o proclame, este o realitate
duhovnicească care nu se manifestă prin criterii materiale exterioare.
Împărăţia cerurilor este împărtăşirea unor daruri infinit mai bogate
decât cele lumeşti, şi ele se traduc prin daruri de viaţă veşnică, de
viaţă absolută şi nepieritoare. Mântuitorul şi-a pregătit ucenicii
pentru darurile cereşti atunci când le-a vorbit de viaţa cea adevărată,
pâinea cerească, apa cea vie, care izvorăsc din Persoana Sa. Observăm că
aceste daruri sunt caracterizate de epitete ca adevărat, viu, ceresc,
tocmai pentru a le distinge de darurile trecătoare şi iluzorii care nu
oferă omului viaţa veşnică, dar pe care acesta le urmăreşte obsesiv.
Smerenia Mântuitorului şi tristeţea chipului său, arătate în Duminica
Floriilor, constituie mesajul că oamenii care au ca ideal scopuri
lumeşti şi îşi fac din creaţie suportul existenţei lor vor refuza
Împărăţia cerurilor. Pentru oamenii "lumeşti", lipsiţi de Duhul lui
Dumnezeu, Hristos nu este de dorit. Aceştia îşi vor găsi întotdeauna
idealuri în ceea ce lumea le oferă sau mintea omului poate crea.
Evreii care-L cinsteau pe Fiul I-au pregătit şi crucea
Duminica Floriilor vine să proclame o separaţie între ceea ce se vede,
ceea ce este aparent, trecător şi ceea ce nu se vede şi este aproape
inaccesibil pentru firea uşurelnică a omului. Marele predicator creştin
Ilie Miniat, care a trăit în secolul al XVII-lea, într-o predică la
Duminica Floriilor, condamnând făţărnicia şi ipocrizia, face o paralelă
între atitudinea duplicitară a poporului evreu faţă de Mântuitorul şi
purtarea unor creştini ai Bisericii.
Ilie Miniat spunea că la citirea pericopei evanghelice care relatează
intrarea Domnului în Ierusalim, oricine ar gândi şi ar socoti că Domnul
Iisus Hristos nu se putea teme de nimic decât de ura şi zavistia
bătrânilor, arhiereilor şi cărturarilor: "O, cetate sfântă, Ierusalime,
cu adevărat cetatea lui Dumnezeu, preamărită ai fost în veacurile
trecute şi preamărită vei fi în veacurile viitoare, pentru marea
dragoste ce o arăţi către Dumnezeu făcătorul de bine. O, mulţumitorilor
prunci ai evreilor, laud firea voastră cea bună. Voi ieşiţi cu ramuri de
măslin şi stâlpări de finic, semnele biruinţei, şi întâmpinaţi pe acest
făcător de minuni, fiul lui David, ca un Împărat al lui Israel. Văd în
inimă că sunteţi gata să apucaţi chiar armele ca să-l păziţi în orice
moment de vicleşugul vrăjmaşilor. Iisuse al meu, aici în Ierusalim nu te
mai temi se nimeni". Aceasta este ceea ce se vede, dar adâncul este
altul. Ilie Miniat spunea în continuare: "Dar ce zic eu? O, gândiri
nestatornice ale oamenilor, făţarnicilor şi mincinoşilor ce stropiţi cu
sânge cetatea cea spurcată! O, vremelnică primire cu cântece a acestui
popor nemulţumit! Cetatea Ierusalimului care astăzi este teatrul acestei
sărbători strălucite, peste câteva zile va fi priveliştea
înfricoşătoarelor tânguiri. Ea, care-L primeşte acum ca pe un împărat al
lui Israel, peste câteva zile Îl va pironi pe cruce ca pe un făcător de
rele. Acest popor care acum fâlfâie stâlpări de finic peste câteva zile
îi va ciopli crucea. Aceştia, care îi strigă acum Osana, vor striga să
se răstignească. Astăzi îi arată cinste, iar peste câteva zile, atâta
defăimare".
Purtările păcătoase ale creştinilor răstignesc din nou pe Domnul
Marele predicator considera că lumea nu s-a schimbat foarte mult de
atunci, ea continuă să fie mânată de entuziasme contrare, să balanseze
inconsecvent spre orice lucru care îi oferă o satisfacţie imediată.
Ilie Miniat spunea că nu este de dorit o atitudine triumfalistă din
partea unora în legătură cu mulţimile de creştini care se apropie de
Biserică în vremea sărbătoririi Paştelui: "Alaiul cel mare cu care este
întâmpinat Domnul nu este altceva decât o înfăţişare de teatru. Din
mulţimea de oameni care aleargă să serbeze patimile lui Hristos, unii nu
s-au pocăit deloc, alţii îl văd pe Hristos pe cruce, dar nu s-au lăsat
de desfrânare, alţii n-au întors încă lucrurile furate, iar alţii nu
s-au împăcat încă cu vrăjmaşii lor, nu şi-au lăsat obiceiurile cele rele
şi nici gând nu au să-şi îndrepte viaţa (...). Dar în felul acesta
iudeii l-au răstignit numai o dată pe Iisus Hristos în Vinerea Mare,
apoi creştinii îl răstignesc a doua oară în fiecare Vinere Mare, în
fiecare an. Unele sunt cele ce se văd şi altele cele ce se fac. Fiindcă
în aceste zile creştinii trebuie să se arate mai evlavioşi".
Ilie Miniat este de părere că nimeni dintre oameni care se aşază în
poziţie de mulţumire, de nepăsare şi de împăcare cu propria condiţie
păcătoasă nu are şansa apropierii de Dumnezeu. Ba, mai mult, taina
Economiei dumnezeieşti, adică a lucrării răscumpărătoare a
Mântuitorului, nu poate fi rezumată şi înţeleasă la nivelul intelectual
şi raţional, ci este înţeleasă prin credinţă, prin curăţie sufletească,
ce duce la luminarea dumnezeiască.
Creştinul trebuie să-şi răstignească păcatele
Ilie Miniat este conştient că pentru majoritatea creştinilor luminarea
dumnezeiască şi nepătimirea sunt realităţi aproape inaccesibile, şi el
începe de la ceea ce poate fi experimentat de toţi. El credea că primul
pas pe care creştinul trebuie să-l facă este sensibilizarea sufletului,
subţierea lui în faţa Patimilor Mântuitorului şi orientarea lui spre
fapte bune şi vindecarea răutăţilor. Ilie Miniat este de părere că omul
trebuie să-şi ucidă păcatele şi patimile după chipul Răstignirii
Mântuitorului: "Mie mi se cade să ţin în spate crucea aceasta, eu să
sufăr atâtea patimi, eu să sufăr o moarte ca aceasta. Dacă nu pot să mor
pentru Tine, cel puţin să mă pocăiesc, de nu pot să vărs sângele meu,
să vărs pe această cale lacrimile mele, de nu pot să dau viaţa mea
pentru viaţa Ta, să dau cel puţin dragostea mea pentru dragostea Ta. Tu,
Dumnezeu curat şi fără păcat, ai făcut atâtea pentru mine, om păcătos
ce sunt, iar eu ce pot să fac, decât să te iubesc şi să nu mai greşesc
cu nimic înaintea Ta. Mă pocăiesc dar, părăsesc toate păcatele mele cele
din trecut şi mă jur înaintea Ta ca de acum să am către Tine dragoste
veşnică şi să ascult învăţăturile Evangheliei Tale".
Retrăirea Botezului
Duminica Floriilor este sărbătoarea biruinţei morţii şi credincioşii
sunt chemaţi să-şi reînnoiască prin pocăinţă şi împărtăşirea cu Sfânta
Împărtăşanie experienţa baptismală. Prin Taina Sfântului Botez,
creştinul a fost părtaş Morţii şi Învierii Mântuitorului şi el acum este
chemat să facă această mărturie în aşteptarea Învierii finale,
încredinţată şi împrofeţită prin troparul Floriilor: "Învierea cea de
obşte, mai înainte de patima Ta, încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai
sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii,
semnele biruinţei purtăm, Ţie, Biruitorului morţii, strigăm: Osana celui
dintru înălţime, binecuvântat eşti Cel ce vii întru numele Domnului".
Marius Nedelcu,
Zialrul Lumina, din 16 Aprilie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu